Air France a receptionat al doilea 787-9 Dreamliner

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 20-04-2017

F-HRBB este primul Dreamliner cumparat de Air France direct de la Boeing, primul 787-9 din flota, primit in decembrie, fiind inchiriat de la AerCap. Astazi, in jurul orei locale 8:05, F-HRBB a aterizat la Paris CDG.

Livrarea celui de-al doilea Dreamliner a avut loc ieri la uzina Boeing din Charleston, Carolina de Sud, unde F-HRBB a fost asamblat. Pe 5 aprilie, al doilea 787-9 Dreamliner Air France a efectuat un zbor demonstrativ cu ocazia turneului de golf RBC Heritage. F-HRBB va intra in serviciul comercial pe 1 mai, spre Montreal, din 29 mai urmand sa zboare si catre Lyon. Pe 28 si 29 mai va zbura la Nisa, iar in iunie va ajunge si la Bordeaux.

Primul 787-9 Air France (F-HRBA) zboara in prezent spre Cairo si Londra Heathrow. Pe 6 februarie, am zburat cu el la Londra cu ocazia primului zbor operat de Air France cu 787-9 intre CDG si LHR. Al 3-lea Dreamliner AF va fi livrat in septembrie si va zbura, din 9 octombrie, catre Bamako si Abidjan. Inca doua 787-9 vor intra in flota in noiembrie, in timp ce alte doua sunt asteptate anul viitor. In 2019, Air France va avea in flota 10 din cele 15 Dreamlinere comandate. Grupul Air France-KLM a comandat 30 de 787-9 si 7 Dreamlinere 787-10, acestea fiind destinate KLM.

Foto main: Reismedia. Alte foto: Air France, Jim Heliot / Twitter.

Share