Din mai 2020, Turkish Airlines va zbura cu Boeing 787-9 Dreamliner spre Kuala Lumpur

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 06-05-2019

Lista destinatiilor spre care Turkish Airlines va zbura cu 787-9 Dreamliner se extinde. Din 12 mai 2020, TK va zbura zilnic cu 787 spre Kuala Lumpur, inlocuind A330-300.

Conform Routes Online, orarul de zbor va fi urmatorul (ore locale):

TK060 IST 0130 – 1715 KUL 789 / zilnic
TK061 KUL 2305 – 0505+1 IST 789 / zilnic

Daca totul decurge conform planului, primul 787-9 Dreamliner Turkish Airlines (TC-LLA, MSN865) va fi asamblat pe 15 mai si intra in serviciul comercial in iulie. Conform datelor din sistem, intre 8 iulie si 30 septembrie TK va zbura zilnic cu 787-9 Dreamliner intre Istanbul si Antalya, pentru familiarizarea echipajelor. Anul acesta, TK va receptiona 6 Boeing-uri 787-9 Dreamliner: unul in iunie, trei in iulie si doua in august.

Turkish Airlines, membru Star Alliance, a comandat 25 de Boeing-uri 787-9 Dreamliner + 5 optiuni. Atlanta, Denpasar (Bali) si Washington se numara printre primele destinatii 787-9 Turkish Airlines, dar si Mexico City, Cancun si Australia. Fotografii cu noile Business si Economy Class Turkish Airlines pentru 787 si A350.

Share