Etihad introduce noi kit-uri la First Class

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 12-05-2011

Foto: Airbus

Etihad Airways a prezentat noile kit-uri pentru doamne și domni oferite pasagerilor First Class. Acestea au fost introduse deja pe ruta Abu Dhabi-Londra.

În scurt timp, noile kit-uri First Class vor fi disponibile și pe zborurile către Sydney, Paris, Geneva și Melbourne. Kit-ul premium conține căști audio, ochelari pentru dormit, periuță și pastă de dinți. În plus, doamnele primesc produse La Prairie – gel pentru buze, cremă de mâini și cremă hidratantă – la care se adaugă o gentuță de cosmetice decorată cu cristale Swarovski. Pentru domni, compania oferă un kit îmbrăcat în piele ce include cremă de bărbierit și aparat de ras Xtreme 3 produse de Schick. Produsele respective au primit numeroase distincții în industrie, First Class-ul Etihad Airways fiind desemnat “Cel mai bun din Orientul Mijlociu” cu ocazia World Travel Awards Middle East 2011.

Share