Fernando Pinto, CEO-ul TAP Portugal: Sunt convins ca zborurile LIS-OTP si retur vor fi un succes!

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 25-05-2017

Cu ocazia aniversarii a 20 de ani de Star Alliance (Frankfurt, 14 mai) am facut si un interviu cu Fernando Pinto, CEO-ul TAP Portugal. Iata ce ne-a declarat.

Fernando Pinto s-a nascut pe 12 iunie 1949 in Rio Grande do Sul, Brazilia. Inainte sa devina CEO-ul TAP Portugal, in octombrie 2000, interlocutorul nostru a fost Presedintele si CEO-ul Varig intre 1996 si 2000. Pinto detine o diploma in Ingineria Mecanica obtinuta de la Universitatea Federala din Rio de Janeiro si are specializari in aeronautica. Fernando Pinto are licenta privata de pilot, este fondatorul primei uzine de avioane usoare din Brazilia (Microleve Com. e lnd. Ltda.) si este si Presedintele Association of European Airlines (AEA). Casatorit, doi copii.

Fernando Pinto este singurul CEO care a aderat la Star Alliance de doua ori. Cum asa? In fotografia facuta la Frankfurt la intemeierea aliantei, pe 14 mai 1997, alaturi de sefii celor 5 companii fondatoare – Lufthansa, Air Canada, SAS Scandinavian Airlines, United si Thai Airways – apare si Pinto, el fiind atunci CEO-ul Varig, operator care a aderat la Star Alliance pe 22 octombrie 1997. Ulterior, in martie 2005, Pinto a semnat din nou aderarea companiei conduse la Star Alliance. De aceasta data a fost vorba despre TAP Portugal, care devenea astfel al 16-lea membru Star Alliance.

In flota TAP a intrat recent primul A330-300. Ce ne puteti spune despre extinderea si modernizarea flotei?

Vom avea 4 Airbus-uri A330-300 pana la sfarsitul anului. In ceea ce primeste modernizarea flotei, am instalat deja noile cabine pe 4 Airbus-uri A330, iar noile interioare se bucura de un real succes in randul pasagerilor. Instalarea cabinelor noi pe toate widebody-urile noastre va fi facuta pana la inceputul anului viitor. De asemenea, modernizam intr-un ritm sustinut si avioanele monoculoar, procesul urmand sa fie terminat pana la sfarsitul acestui an.

Airbus a confirmat amanarea livrarii A330neo – pentru care TAP este client de lansare – pana in 2018.

Initial trebuia sa ne fie livrat in martie 2018, insa receptionarea primului A330neo de catre TAP Portugal a fost intarziata pana la mijlocul anului viitor (iunie sau iulie). Va pot spune sigur ca anul viitor vom primi trei A330neo. Inca nu am decis care vor fi primele destinatii pentru A330neo, lucram la acest aspect. Pana la sfarsitul lui aprilie 2018 vom primi si primul A321neo din cele comandate. Va reamintim ca TAP Portugal a comandat 14 A330-900neo, numarul total al comenzilor primite de Airbus pentru acesta versiune fiind 210.

Din 29 octombrie TAP va deservi si aeroportul London City.

Da, asa este. LCY va fi al treilea aeroport londonez unde TAP Portugal va fi prezent, pe langa Heathrow si Gatwick. Nu credem ca 3 aeroporturi sunt prea multe pentru noi in Londra pentru ca vorbim despre piete diferite. London City este foarte important pentru pasagerii de afaceri si, cum aceasta este o piata considerabila, am decis sa incepem operarea si pe LCY cu Embraer-uri 190 ce ofera 106 locuri. De luni pana vineri vor fi doua zboruri / zi, iar sambata si duminica vom opera doar unul zilnic.

Ati anuntat si exinderea programului TAP Stopover

Programul a fost lansat la mijlocul anului trecut si a fost foarte bine primit de pasageri. Am ajuns la cifre foarte bune, la care nu ne asteptam. Peste 120.000 de pasageri au profitat, pana acum, de beneficiile acestui program, iar pentru 2017 ne asteptam la peste 200.000 de pasageri care il folosesc.

11,7 milioane de pasageri au ales TAP Portugal in 2016. Estimari pentru 2017?

Lunile martie si aprilie au fost extrem de bune pentru noi, am crescut cu 30% fata de perioada similara din 2016. Cu siguranta vom depasi 12 milioane de pasageri in acest an, poate ne vom apropia chiar de 12,5 milioane.

Cum a evoluat divizia Ponte Aerea?

Pana in momentul de fata, peste 700.000 de pasageri au ales serviciile Ponte Aerea, divizie lansata in iulie 2016. Pana in luna iulie a acestui an vom atinge, cu siguranta, un milion de pasageri cu Ponte Aerea, daca nu mai mult.

Wi-Fi la bord pe intreaga flota?

Toate avioanele noi pe care le vom primi, adica A321neo si A330neo, vor oferi acest serviciu. Analizam acum optiunile pentru a instala sistemul si pe avioanele existente deja in flota noastra. Astazi avem Wi-Fi la bord pe cateva rute lung-curier, pe Airbus A330, insa vrem sa oferim serviciul pe intreaga flota cat mai repede posibil.

Intoarcerea TAP Portugal in Romania

Romania este o piata foarte importanta pentru TAP Portugal si ne bucuram sa revenim la Bucuresti incepand din 2 iulie. Anul trecut am plecat de pe aeroportul OTP din cauza unor probleme legate de flota (aeronave insuficiente), insa acum am rezolvat acest aspect si suntem in masura sa ne reintoarcem la Bucuresti. Sunt convins ca zborurile LIS-OTP si retur vor fi un succes! Text / foto: Teodor Stefan, Frankfurt.

TAP Portugal, 34 milioane de euro profit in 2016.
VIDEO / 20 de ani de Star Alliance si planurile pentru urmatorii 10.
CONCURS / Star Alliance si un milion de mile ce pot si castigate.

Share