INCIDENT / Air Canada 787-9 Dreamliner, Hyderabad, India

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 07-10-2017

Pe 19 septembrie, desi declarase “Mayday” de cateva ori din cauza faptului ca nu mai avea carburant, un 787-9 Dreamliner Air Canada (C-FGEI) a primit aprobarea de aterizare la Hyderabad de-abia dupa ce pilotii au emis al patrulea “Mayday”.

Avionul decolase pe 18 septembrie din Toronto cu destinatia Mumbai si opera zborul AC46 avand 177 de pasageri la bord si 14 membri ai echipajului. Cand efectua procedurile de aterizare la Mumbai, turnul de control le-a spus pilotilor canadieni sa faca go-around din cauza unui 737-800 SpiceJet iesit in afara pistei dupa aterizare. Boeing-ul 787-9 Air Canada a urcat de la 3800 feet si a intrat intr-un holding pattern la FL070, dupa care FL080 si FL100.

Dupa aproximativ o ora, pilotii au decis sa se indrepte spre aeroportul de rezerva, insa turnul de control le-a spus ca acesta nu este disponibil pentru ca nu mai au spatiu la sol (capacitate maxima). Asa ca pilotii au decis sa zboare la Hyderabad. Avionul a urcat la FL250 si, in timp ce se indrepta spre HYD, turnul de control le-a spus ca nici aici nu pot aterizare din acelasi motiv: capacitate maxima.

Fiind la limita cu carburantul, pilotii canadieni au declarat “Mayday”, insa turnul le-a spus sa faca din nou zona si a incercat de cateva ori sa-i redirectioneze inainte de a le da – in sfarsit – o ruta directa spre Hyderabad dupa al 4-lea “Mayday”. In cele din urma, Dreamliner-ul Air Canada a aterizat la HYD pe pista 09L la 118 minute dupa anularea approach-ului la Mumbai.¬†Autoritatile aviatice din India si Canada investigheaza incidentul. Foto: Robert Karam.

Share