Invinge-ti teama de a zbura cu avionul cu ajutorul hipnozei!

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 03-10-2018

Multe persoane sufera de fobia zborului. Cum se formeaza si cati oameni sunt afectati de aceasta teama de a zbura cu avionul? Mai mult decat atat, ce putem face in privinta asta? Dr. Gabriela Garaba, specialist in terapie prin hipnoza, ne ofera cateva sfaturi.

Cand putem vorbi despre fobia de a zbura cu avionul?

Orice teama exagerata, neintemeiata si inexplicabila, generata de ideea de a zbura cu avionul sau anticiparea unui zbor, se numeste teama sau fobia de a zbura cu avionul.

Cum se formeaza aceasta teama?

In general putem vorbi despre o codare gresita in inconstient (unele surse vorbesc despre subconstient, acesta fiind un subiect controversat). Este foarte simplu si, in acelasi timp, foarte complicat. De obicei, persoana care sufera de aceasta problema nici nu a fost vreodata implicata intr-un accident aviatic. Dar, in imaginatia acestor persoane, s-a intamplat deja ceva groaznic. Pentru ca nimic nu este mai puternic decat propria fantezie, asta face ca aceasta fobie sa se amplifice. Parasirea spatiului intim, a zonei de confort poate genera un stres imens. Pentru altii, pierderea controlului este de neimaginat. Aceste elemente duc la stres, frustratii si neincredere.

Mai sufera si altcineva de asta sau sunt singur aici?

Nu va ingrijorati! Se estimeaza ca 15% din populatie are de-a face, in mai mare sau mai mica masura, cu aceasta problema. Procentul depinde si de o anumita zona geografica si, cateodata, are de-a face cu un accident aviatic petrecut recent intr-o tara anume sau intr-o destinatie de vacanta. S-a demonstrat ca femeile sunt afectate de aceasta problema ceva mai mult decat barbatii. Femeile se tem, in principal, de spatiile inchise si mici (claustrofobie) si de inaltime, pe cand barbatii se tem ca pierd controlul sau ca nu mai au control asupra unei situatii anume.

Cate tipuri de teama de zbor exista?

Exista diferite forme de teama de avion, iar acest lucru este confirmat din experienta mea profesionala. Cei mai multi simt un disconfort in timpul zborului sau chiar inainte de a se imbarca in avion. Se simt stresati, pot aparea unele mici reactii vegetative, dar in general pot duce zborul la bun sfarsit, insa nu se pot relaxa deloc pe durata calatoriei de deasupra norilor. Alte persoane zboara – cu mai mult sau mai putin stres – atat timp cat nu zboara peste ocean. Alti pasageri nu zboara decat insotiti de o persoana apropiata lor, membru al familiei sau prieten apropiat. Zborul ramane la fel de neplacut, dar aceste persoane au, cat de cat, un sentiment de siguranta.

Vorbim, de asemenea, despre persoane cu frica de zbor atat de mare ca nici nu concep sa puna piciorul in avion. Ultima categorie este reprezentata de acele persoane care, doar vazand un avion sau fotografia unui avion, incep sa hiperventileze (stare de rau, ameteala, respiratie aritmica, batai accelerate de inima). Este de preferat sa se lucreze la eliminarea acestei fobii de zbor pentru ca o fobie poate induce foarte usor o alta fobie. Cu cat mai multe fobii, cu cat mai mare izolarea sociala.

Cum iti invingi teama de a zbura cu avionul?

Ca medic de familie si hipnoterapeut primesc frecvent aceasta intrebare. Raspunsul? Exista mai multe optiuni: de la medicatie (anxiolitice, calmante) pana la terapie comportamentala. De cativa ani, terapia prin hipnoza este vazuta ca un instrument redutabil in lupta impotriva fobiilor (inclusiv teama de a zbura cu avionul) si se pot inregistra rezultate fantastice dupa doar o sedinta. Esti in timpul unui zbor si ai un atac de panica? Incearca sa-ti controlezi respiratia! Inspira pe nas pana numeri la trei. Tine-ti respiratia in timp ce numeri pana la trei, dupa care expiri 1-2-3, apoi iti tii respiratia tot pana numeri la trei. Fa asta timp de 2-3 minute si te vei simti imediat mai linistit, mai detasat.

La cat mai multe zboruri placute! Pentru ca, atunci cand zbori, lumea iti este la picioare, la propriu.

Dr. Gabriela Garaba
Medicina de familie
Terapie prin hipnoza
Grafologie
www.hypnosedoctor.be
hypnosedoctor@gmail.com
+32497761176

Share