Premium Economy, disponibil pe toate zborurile lung-curier Austrian Airlines

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 04-04-2018

Toate widebody-urile Austrian Airlines, 6 Boeing-uri 767-300ER si 5 777-200ER, ofera acum cabina Premium Economy. Si OE-LPF, al 6-lea Boeing 777 care va intra in flota pana in mai, va fi echipat cu aceasta cabina.

In total, 228 de scaune au fost instalate pe cele 11 avioane widebody pe care Austrian Airlines le are acum. Dezvoltate special pentru Lufthansa Group de catre ZIM, scaunele Premium Economy ofera un seat pitch de pana la 97 cm. Fiecare scaun ofera port USB si priza, iar cotiera centrala include masuta rabatabila. Pasagerii Premium Economy Austrian Airlines au dreptul la doua bagaje de cala, fiecare a cate 23 kg. In plus, fiecare pasager primeste un amenity kit ce contine accesorii utile pentru calatorie. Ecranele touch ale sistemului de divertisment la bord au diagonala de 12 inch. Mai multe informatii despre Premium Economy Austrian Airlines gasiti aici.

VIDEO / Aniversare: 60 de ani de zboruri Austrian Airlines.

Share