Profilul unui vice-campion X-Alps

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 08-08-2011

alt

Toma Coconea, vice-campion în cadrul competiției Red Bull X-Alps, ne-a dezvăluit ce sacrificii trebuie să faci pentru a fi printre cei mai buni.

Cu ocazia unei discuții informale pe care am avut-o cu Toma Coconea, dar și cu co-echipierul său Daniel Pisică, am aflat cum este să parcurgi în numai două săptămâni peste 1000 km pe jos și peste 800 km în zbor. Red Bull X-Alps se numără, cu siguranță, printre cele mai spectaculoase și grele curse de aventură din lume. Organizată o dată la doi ani între Salzburg (Austria) și Monaco, Red Bull X-Alps presupune parcurgerea fără oprire a unui traseu de 800-865 km doar pe jos sau prin aer, zburând cu parapanta. Acoperirea acestui traseu se face, de regulă, în 12-16 zile. Pentru ca totul să fie și mai dificil, după ce câștigătorul a trecut linia de sosire ceilalți participanți mai au la dispoziție doar 48 de ore până ce cursa se termină. 

Anul acesta, Red Bull X-Alps a ajuns la a cincea ediție. Cursa a demarat pe 17 iulie în Salzburg, cei 31 de participanți trebuind să parcurgă non-stop 864 km peste Alpi și Marea Mediterană. Ei au avut de bifat 8 puncte de control din Austria, Italia, Elveția și Franța, concurenții fiind monitorizați în permanență prin satelit pentru a se afla poziția lor. Chiar dacă nu a câștigat ediția din acest an, adjudecată de elvețianul Christian Maurer, românul Toma Coconea (care mai are în palmares un loc 2 la ediția din 2007) a fost singurul care s-a încadrat în limita celor 48 de ore. Cu o voință de fier, Toma speră ca în 2013 să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Red Bull X-Alps. Până atunci el se pregătește intens pentru o întrecere asemănătoare care va avea loc în 2012 în nordul Statelor Unite. Este vorba despre Red Bull X-West, cu un traseu lung de 800 km, la care vor participa 10 concurenți.

{yoogallery src=[/images/stories/august2011/9/galerie/]} 

Share