Sebastian Mikosz, LOT Polish Airlines CEO: Pentru a reusi, trebuie sa fii hotarat si sa nu faci compromisuri!

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 02-07-2015

Cu ocazia Star Alliance Chief Executive Board Meeting (Varsovia, 21-24 iunie), am stat de vorba si cu CEO-ul LOT Polish Airlines, compania-gazda a reuniunii.

Cum a depasit LOT turbulentele?

Imi place sa fiu direct, asa ca incep prin a spune urmatorul lucru: ori vrei sa reusesti in a depasi problemele financiare (nu doar in aviatie, ci in orice domeniu), ori nu. Nu exista cale de mijloc. Inainte de toate, procesul de restructurare este un factor determinant. Cred ca problemele avute de companiile aeriene nu provin din lipsa pasagerilor sau din cauza conditiilor proaste din piata, ci au la origine un cuvant pe care il detest: compromisul. Cand incepi sa faci compromisuri, cineva trebuie sa plateasca pentru ele. Singurele persoane care nu accepta compromisul sunt pasagerii. Va puteti imagina un mesaj care apare pe ecranul computerului cand pasagerul vrea sa rezerve un bilet: “Puteti accepta, va rugam, un compromis legat de pret, data calatoriei, serviciile la bord, etc?” In acel moment, pasagerul va rade imediat de tine, ca linie aeriana.

IMG_8296Revenind la situatia LOT, lucrurile erau clare: ceea ce trebuia facut, s-a facut. Asta in primul rand. In al doilea rand, am gandit solutiile pentru depasirea problemelor la nivelul intregii companii, nu doar in ceea ce priveste un aspect. Daca rezolvi doar o problema si crezi ca ai terminat, atunci te inseli din nou. Si aici nu ma refer doar la obtinerea unor tarife mai bune din partea aeroportului, ci si la o flota competitiva, la preturi mai bune pentru carburant, conditii mai bune pentru leasing-ul aeronavelor. Evident, procesul de restructurare a insemnat si scaderea salariilor, parte care a fost tratata pe larg in presa, cu accente emotionale.

IMG_8195O companie aeriana este un “animal” complex. Iar pentru a depasi cu bine perioadele dificile ai nevoie de determinare! LOT a fost nevoita sa se micsoreze pentru a supravietui, un lucru dureros. A trebuit sa ne micsoram si sa primim bani publici fara de care nu am fi murit. Am renuntat la rute regionale, am dat afara 500 de oameni din 2300, etc. Evident, aceste masuri drastice au afectat si lantul de furnizori.

LOT Polish Airlines, profit in 2014.

Cu ce provocari se (va) confrunta aviatia?

Consolidare – prea multe companii aeriene. Scaderea costurilor. Daca ne uitam la Europa, cred ca operatorii nu fac suficient pentru ca industria sa devina mai puternica, mai plina de viata. “Un singur cer european”, taxe aditionale, emisiile de CO2. Cred ca provocarile stau in a permite companiilor aeriene sa fie mai eficiente.

IMG_8271Ati anuntat cateva destinatii noi pentru 2016…

Din 13 ianuarie vom zbura la Tokyo Narita cu 787, urmand ca din toamna anului viitor sa incepem zborurile spre Seul si Bangkok (ruta sezoniera). Alte doua destinatii lung-curier vor fi anuntate in toamna acestui an. De asemenea, pe 2 ianuarie 2016 vom deschide ruta Varsovia – Cluj. Zborurile vor fi operate de 4 ori / saptamana cu aeronave Bombardier Q400 preluate de la EuroLOT. Am anuntat si zboruri spre Venetia (din ianuarie) si Ljubljana (din martie). Tot din ianuarie, vom reincepe zborurile suspendate in aceasta vara: Belgrad, Dusseldorf, Yerevan, Chisinau, Zagreb si Gdansk-Cracovia.

VIDEO / Cu 787 Dreamliner la Roma si retur.

Din ianuarie, pasagerii LOT vor zbura direct la Barcelona, urmand ca din martie sa aiba curse directe spre Atena, Nisa, Zurich, Beirut. Analizam si posibilitatea de a incepe zboruri spre Delhi (6 ore dus si 6,5 ore retur), mai ales ca am intensificat cooperarea cu Air India de cand a aderat la Star Alliance. Singurul impediment pentru ca LOT sa anunte si mai multe rute: lipsa aeronavelor care sa sustina planurile noastre.

IMG_8272LOT se dezvolta rapid si este clar ca are nevoie de avioane. Cand ne putem astepta la o comanda si ce modele analizati?

Asa este. In momentul de fata avem 43 de avioane in flota: 3 Boeing-uri 737, 6 Boeing-uri 787 Dreamliner (am fost primul operator european de 787), 10 Dash 8, 18 Embraer 170 si 6 Embraer 190. De altfel, LOT a fost clientul de lansare pentru Embraer 170 si am primit si al 600-lea exemplar produs. In ceea ce priveste o viitoare comanda, este posibil sa cumparam mai multe Embraer-uri, dar si Bombardier CSeries. Totodata, analizam Boeing 737 si Airbus A320, respectiv Airbus A330neo. Nu suntem interesati de Airbus A350 pentru ca avem 787 Dreamliner, avioane care isi fac treaba foarte bine. Inca nu ne-am decis daca vom converti comenzile pentru cele doua Dreamlinere pe care trebuie sa le primim in 2016 si 2017 din 787-8 in 787-9. Inchei prin a aminti ca vom schimba, treptat, si designul cabinelor 787 Dreamliner, respectiv 737.

Text si foto: Teodor Stefan. LOT, 10 milioane pasageri / an pana in 2020.

IMG_8168 IMG_8217

Share