Trafic aerian record în 2015 pe aeroporturile bucurestene

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 20-01-2016

Faţă de anul 2014, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în anul 2015 a înregistrat o creştere relevantă, de 11,6%.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat în 2015, pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu (AIBB AV), un număr record de 9.287.554 de pasageri şi 108.566 de mişcări aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe OTP s-au înregistrat 9.274.629 de pasageri şi 97.218 de mişcări de aeronave.

Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti depăşeşte tendinţa generală înregistrată la nivel european. În plus, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului de mişcări de aeronave, devansând şi la acest capitol trendul european. Astfel, anul trecut, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 6,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii.

Share