VIDEO / Emirates: Dubai-Edinburgh, peste 1000 de filme la bord

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 04-10-2018

Din 1 octombrie, Emirates zboara zilnic cu Boeing 777-300ER intre Dubai si Edinburgh. Totodata, EK a anuntat ca pasagerii au acum la dispozitie peste 1000 de filme prin intermediul sistemului de divertisment la bord ice.

Zborul EK203 a ajuns la Edinburgh la ora locala 15:00, aeronava fiind intampinata cu salutul tunurilor cu apa. Edinburgh devine astfel a doua destinatie Emirates din Scotia si a 8-a din Marea Britanie. Boeing-urile 777-300ER folosite pe noua ruta ofera 8 apartemente private la First Class, 42 de locuri la Business si 304 in Economy. Alte destinatii EK din UK: Londra Heathrow, Gatwick, Stansted, Birmingham, Newcastle, Manchester si Glasgow.

Peste 1000 de filme la bordul avioanelor Emirates

Nici o alta companie aeriana nu ofera atatea filme la bordul avioanelor sale. Pentru a le viziona pe toate – peste 500 de pelicule de la Hollywood si 600 de filme din intreaga lume – ar fi nevoie de 119 zboruri Dubai-Auckland, ruta operata de EK cu Airbus A380. Cele 2000 de ore de filme sunt disponibile pe mai mult de 80 de avioane din flota Emirates, in 44 de limbi. In total, sistemul ice Emirates ofera peste 3500 de canale de divertisment (jocuri, filme, muzica, seriale, live TV, documentare, etc).

In 1992, Emirates a fost prima companie aeriana din lume care a oferit monitoare integrate in spatarele scaunelor in toate cabinele. Astazi, cele mai mari ecrane pot fi regasite pe avioanele EK: 13,3 inci diagonala in Economy, 23 inci in Business Class si 32 inci la First. In plus, experienta First Class este accentuata de noile casti E1 cu atenuarea zgomotelor ambientale create de Bowers & Wilkins special pentru EK.

VIDEO / Impresii de calatorie in noul First Class pentru Boeing 777-300ER.

Share