VIDEO / On-board: zborul inaugural Austrian Airlines la Hong Kong

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 19-09-2016

Intre 5-8 septembrie, Aeronews.ro a reprezentat Romania la evenimentul de deschidere a rutei Viena-Hong Kong, participand la zborul inaugural Austrian Airlines. Iata impresiile de calatorie.

Este pentru a doua oara in acest an cand participam la deschiderea unei rute de catre un operator membru Star Alliance, cea mai mare alianta la nivel mondial. Inainte de a trece la impresiile de calatorie – am zburat cu unul dintre cele 5 Boeing-uri Austrian – se impun cateva precizari legate de decizia companiei de a incepe zborurile spre Hong Kong. Anterior decolarii din Viena, oficialii Austrian ne spuneau ca luarea slot-ului pe aglomeratul aeroport din Asia a durat 4-5 ani si nu a fost tocmai usoara. In orarul de vara, Austrian zboara la Hong Kong de 5 ori / saptamana, urmand ca in orarul de iarna 2016/2017 zborurile sa fie operate de 4 ori saptamanal.

img_8935

De ce a ales Austrian Hong Kong? Pentru ca este cea mai mare piata locala spre care Austrian nu zbura in momentul de fata (recent, compania a anuntat si deschiderea rutei Viena-Los Angeles din 2017). Obiectivele Austrian legate de noua ruta spre Hong Kong: 30.000 de pasageri pana la sfarsitul lui 2016 si 120.000 de pasageri anual incepand din 2017. Potential exista: turism, expats, sectorul financiar, companiile mici si medii. Un grafic prezentat de Austrian in cadrul conferintei de presa ne arata ponderea pasagerilor pe noua ruta: 3/4 calatoresc in vacanta, in timp ce un sfert zboara la Hong Kong in interes de afaceri. Cel mai mare potential corporate in HK este reprezentat de industria electronicelor si a computerelor, in timp ce Austria exporta catre China agregate, masinarii si piese de schimb (in special pentru vehicule speciale).

Pe langa Hong Kong, Austrian deserveste – incepand cu 6 aprilie 2016 – si Shanghai. Pana la sfarsitul anului, Austrian se asteapta la 100.000 de pasageri pe aceasta ruta si 150.000 pana in aprilie 2017, in primul an de operare. In orarul de iarna 2016/2017, Austrian ofera 23 de zboruri / saptamana spre Asia dupa cum urmeaza: Bangkok – zilnic cu 777, Male – de doua ori / saptamana cu 767, Colombo – o data / saptamana cu 767, Shanghai – de 4 ori / saptamana cu 777, Beijing – de 5 ori / saptamana cu 767, respectiv Hong Kong – de 4 ori / saptamana cu 777. Daca atentia Austria s-a indreptat, pe zborurile lung-curier, spre America de Nord in intervalul 2011-2015, in 2016 si 2017 compania se axeaza pe China.

ON-BOARD: Boeing 777-200ER (OE-LPD si OE-LPC)

Desi am zburat cu numeroase widebody-uri (Airbus: A330-200 si -300, A340-300, A340-600, A380, A350-900; Boeing: 757, 777-200ER si -300ER, 787-8 Dreamliner), 777 ramane avionul nostru favorit. Arata bine si impune respect chiar si acum, la 22 de ani dupa prezentarea oficiala, este favoritul multor companii aeriene si sunetul motoarelor GE90 provoaca dependenta, dar si un jetblast pe care inca nu l-am incercat la St. Maarten (e pe bucket list). Asadar, ne-am bucurat sa aflam ca vom zbura cu 777-200ER spre Hong Kong, prima experienta cu aceasta versiune (am mai incercat 777-300ER Emirates si British Airways). Intre Viena si Hong Kong am zburat cu OE-LPD, la retur venind cu OE-LPC. Primul, “Spirit of Austria”, a intrat in flota in ianuarie 2007 si ofera 48 de locuri la Business + 260 in Economy, in timp ce al doilea, “Dream of Freedom”, s-a alaturat flotei Austrian in martie 2002 (aceeasi configuratie).

Am calatorit catre / dinspre Hong Kong la Business Class si am ales acelasi loc pe ambele segment: 8K. Evident, loc la geam. Clasa Business lung-curier Austrian are un layout interesant: 1-2-1 pe primul rand, urmat de 2-2-2, dupa care iar 1-2-1, etc. In Economy, layout-ul pe Boeing 777 este 3-4-3, ultimele 4 randuri fiind configurate 2-4-2. Seat pitch-ul este de 101,6 cm la Business Class (fotoliile devin paturi complet plate lungi de 1,98 metri), in timp ce Economy ofera un seat pitch ce variaza intre 78-83 cm. Am decolat din Viena dupa o ploaie torentiala, am admirat apusul in timp ce urcam spre altitudinea de croaziera, dupa care am servit cina, am urmarit un film si am dormit, nu inainte de a ruga cabin crew-ul sa ne trezeasca la rasarit.

Cu o interfata eleganta (anumite zone din meniu amintesc de Apple) si un feedback bun la comenzi, sistemul de divertisment la bord ofera aproape 500 de ore de continut audio si video, inclusiv 60 de filme (120 de minute fiecare), 60 de episoade TV (60 de minute fiecare), 20 de episoade TV (30 de minute fiecare) si 185 albume audio (90 de minute fiecare). Pasagerii au la dispozitie si eJournals, numeroase ziare si reviste pe care le pot descarca pe device-urile personale (smartphone, tableta) sau laptop inainte de zbor. La Business, ecranele au diagonala 38 cm, iar in Economy Class – 23 cm. Castile cu atenuarea zgomotului ambiental nu lipsesc din dotarea Business Class, diferenta fata de unele normale fiind sesizabila. Cu ocazia celor doua zboruri am incercat si noile amenity kit-uri despre care va spuneam la sfarsitul lunii august (ele difera pe zborurile cu plecare din Viena si cele care ajung aici).

Am remarcat si atentia acordata de Austrian experientei culinare la bord. Cu sediul la Viena, DO & CO – printre cei mai apreciati furnizori de catering la nivel mondial – dezvolta permanent noi meniuri cu ingrediente fresh pentru pasagerii Business Class Austrian Airlines. Pe fiecare zbor lung-curier, Flying Chef-ul de la bord are grija ca pasagerii sa se bucure de delicatesele pregatite, recomandand acestora cele mai bune vinuri din Austria, dar si internationale. Meniurile servite la Business Class includ aperitiv si supa, trei feluri principale (la alegere), o gama variata de bauturi alcoolice si non-alcoolice, respectiv deserturi si branzeturi la alegere. Totodata, amatorii cafelei pot alege din 10 specialitati vieneze reunite sub conceptul Flying Coffee House. Nu in ultimul rand, am apreciat atitudinea deschisa si zambetele insotitorilor de bord, echipajele de cabina Austrian Airlines primind in 2016, pentru a 3-a oara consecutiv, premiul “Best Airline Staff Service in Europe” in cadrul World Airline Awards. Fara indoiala, cabin crew-ul Austrian ne place cel mai mult din cadrul Lufthansa Group!

In Hong Kong, Austrian a organizat receptia prilejuita de deschiderea noii rute in terminalul vechiului aeroport Kai Tak (nice touch, Austrian!), celebru pe plan mondial pentru aterizarile spectaculoase ale aeronavelor, invitatul special fiind Conchita.

Text si foto: Teodor Stefan / Video: Aeronews.ro, Alex Cheban.

img_8173 img_8176 img_8178 img_8179 img_8180 img_8182 img_8184 img_8190 img_8193 img_8194 img_8199 img_8214 img_8215 img_8216 img_8260 img_8289 img_8290 img_8292 img_8293 img_8294 img_8298 img_8343 img_8379 img_8383 img_8443 img_8463 img_8464 img_9533 img_9534 img_9535 img_9541 img_9542 img_9543 img_9545 img_9554 img_9618 img_9635 img_9651 img_9667 img_9670 img_9674 img_9678 img_9699 img_9710 img_8302 img_8305 img_8319 img_9192 img_9210 img_9231 img_9248 img_9260 img_9292 img_9341

Share