VIDEO / Primul A350-900 Delta a ajuns acasa, la Atlanta

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 07-08-2017

Aterizarea exemplarului inmatriculat N501DN a avut loc pe 6 august la ora locala 2 AM dupa zborul non-stop de livrare din Toulouse.

Avionul a fost livrat pe 13 iulie, insa a mai ramas la Toulouse pentru a fi echipat cu tehnologia necesara conexiunii Wi-Fi la bord. Delta – care a comandat 25 de Airbus-uri A350-900, devine astfel primul operator american de A350 XWB, intrarea in serviciul comercial urmand sa aiba loc pe 30 octombrie intre Detroit si Tokyo Narita. Dupa aterizare, N501DN a fost intampinat cu salutul tunurilor cu apa (video) si parcat apoi la Concourse F. Aeronava este propulsata de motoare Rolls-Royce Trent XWB si ofera 306 locuri: 32 la Business – unde pasagerii se bucura de apartamente private, premiera mondiala – 48 in Premium Economy si 226 in Economy.

Din 18 noiembrie, Delta va zbura cu A350-900 spre Seul, iar din 17 ianuarie 2018 spre Beijing. Pana la sfarsitul acestui an, inca 5 Airbus-uri A350-900 ar trebui sa intre in flota Delta, alte 15 fiind programate sa vina pana in 2019. Ultimul Boeing 747-400 Delta, avion pe care A350 XWB in inlocuieste, va fi retras din serviciul comercial in ultimul trimestru 2017. Pe langa Delta, si United si American au comandat A350 XWB: 35 de A350-1000, livrabile din 2018, respectiv 22 de A350-900, livrabile din 2020. VIDEO / Watercannon salute in Atlanta.

Share