VIDEO / Wizz Air prezintă noii ambasadori WIZZ în România

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 10-08-2017

Wizz Air isi prezinta noii ambasadori WIZZ care vor reprezenta oficial compania în următorii doi ani. Sustinuta si de Aeronews.ro, Oana s-a clasat pe primul loc, castigand fara drept de apel, urmata de Robert si Ioana.

Peste 290.000 de voturi au fost adunate pe durata a două săptămâni în care s-a votat online, perioadă în care fanii Wizz Air de pe Facebook au fost rugaţi să aleagă noua generaţie de ambasadori WIZZ. În competiţie au intrat 83 de candidaţi cărora li s-a oferit oportunitatea să explice publicului de ce doresc să aibă acest rol important de ambassador WIZZ şi să își demonstreze pasiunea pentru profesia de membru de echipaj de cabină. Au fost selectaţi 31 de ambasadori noi WIZZ, inclusiv Oana, Ioana și Robert care vor reprezenta compania în România în următorii doi ani.

Noii ambasadori WIZZ își vor reprezenta ţara şi compania la diferite evenimente de presă, sărbătorirea momentelor de referință, evenimente de recrutare şi vor acorda interviuri revistelor şi posturilor de radio şi televiziune din Europa. Ambasadorii WIZZ vor împărtăşi, de asemenea, experienţa lor în cadrul familiei WIZZ, vor povesti publicului despre zilele minunate petrecute în postura de membri ai echipajului de cabină WIZZ, vor prezenta destinaţiile lor favorite şi evidenţia cele mai bune servicii pe care WIZZ le poate oferi. Noii ambasadori WIZZ şi-au demonstrat deja talentul în cadrul sesiunii foto iniţiale dedicate programului, care a avut loc la Budapesta.

Diederik Pen, Vicepreşedinte Executiv şi COO în cadrul Wizz Air, a declarat: “În cadrul Wizz Air, considerăm că echipa noastră remarcabilă care împărtăşeşte pasiunea pentru aviaţie şi devotamentul cu care le oferim clienţilor o experienţă superioară la bord, reprezintă cheia succesului dobândit. De aceea, sunt încântat să prezint noua noastră echipă de ambasadori WIZZ care vor reprezenta oficial compania Wizz Air pentru următorii doi ani. Acești 31 cei mai buni membri ai echipajelor de cabină vor împărtăşi detalii despre cariera lor fascinantă, reprezenta compania în comunitatea locală şi vă vor întâmpina întotdeauna la bordul aeronavelor WIZZ cu zâmbetul pe buze.”

Share