Wizz Air a primit cel mai mare rating de siguranta acordat de AirlineRatings.com

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 04-10-2018

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și unul dintre transportatorii cu cea mai rapidă creștere din Europa, a primit cea mai înaltă clasare în topul pentru siguranță (7 stele) din partea AirlineRatings.com, singura agenție globală care se ocupă de aprecierea siguranței companiilor aeriene. W6 se alatura astfel TAROM si Blue Air, care au, de asemenea, 7 stele.

Ratingul de siguranță pentru fiecare companie aeriană se bazează pe o analiză complexă care utilizează informații de la organismul internațional specializat în aviație împreună cu datele guvernamentale și istorice. Criteriile de evaluare se concentrează pe elemente importante precum certificarea IOSA, avizul FAA, starea și vârsta flotei, istoricul accidentelor, clasificarea siguranței Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO) a țării de origine și alți parametri. Un rating de siguranță de 7 stele, ca în cazul Wizz Air, se acordă companiilor aeriene care îndeplinesc toate aceste criterii de evaluare.

Wizz Air operează una dintre cele mai tinere flote din lume – în prezent formată din 104 aeronave Airbus A320 și A321 CEO, cu o medie de vârstă de 4,5 ani. Compania aeriană are comandate mai mult de 250 dintre cele mai eficiente aeronave cu un singur culoar din lume, Airbus A321neo, iar primul aparat de zbor de acest tip se va alătura flotei în ianuarie 2019. De la primul său zbor în 2004, Wizz Air a dedicat timp și resurse semnificative pentru a se asigura că standardele și procedurile de siguranță, precum și instruirea și dezvoltarea personalului său sunt de talie mondială. Wizz Air lucrează cu cei mai importanți parteneri de mentenanță din Europa pentru a-și păstra flota într-o stare impecabilă.

Diederik Pen, Wizz Air Executive Vice President și Chief Operations Officer, declară: „Siguranța a fost dintotdeauna în topul priorităților Wizz Air și suntem încântați că am fost onorați cu cea mai mare distincție posibilă ce se acordă în acest domeniu (al siguranței) de către AirlineRatings.com. Această recunoaștere atestă că WIZZ și-a stabilit corect prioritățile și reconfirmă hotărârea noastră de a menține cel mai sigur mod de a călători în rețeaua noastră vastă formată din peste 600 de rute spre 143 de destinații din 44 de țări.”

Share