A380 Qantas rămâne la sol

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 08-02-2012


Un Airbus A380 al companiei Qantas va rămâne la sol după ce pe 5 februarie s-au găsit 36 de fisuri în aripile sale.

Aeronava respectivă (VH-OQF) a fost construită în 2010 și a acumulat 399 de cicluri de zbor, adică 2454 de ore în aer. Prima dată avionul a fost menținut la sol când Airbus a cerut a doua fază a inspecției după ce A380-ul a trecut printr-o turbulență severă în luna ianuarie 2011. Qantas a spus că va respecta întocmai indicațiile Airbus pentru a remedia problemele apărute în cel mai scurt timp. Compania estimează că aeronava va fi scoasă din serviciu în următoarea săptămână.


Share