Aeronews exclusiv: CEO-ul SkyTeam (1)

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 10-11-2011

alt


În exclusivitate pentru România, Aeronews a stat de vorbă cu Michael Wisbrun, CEO-ul alian
ței SkyTeam.

Discuția purtată cu Michael Wisbrun a vizat atât SkyTeam și planurile de viitor, cât și problema alianțelor aeriene versus companiile aeriene neafiliate vreuneia. Iată ce ne-a declarat CEO-ul SkyTeam în prima parte a interviului. 

În premieră pentru România am aflat că SkyTeam pregătește un sistem standard de check-in și de boarding pentru toate companiile membre din alianță. Sistemul va fi lansat în al doilea trimestru al anului viitor, inițial doar pentru pasagerii First și Business Class. Evitând elegant să ne ofere mai multe detalii, CEO-ul SkyTeam ne-a spus că sistemul va fi extrem de interesant și va facilita procedurile ce trebuie urmate de pasageri. 

Totodată, alianța se mândrește și cu lounge-ul brand-uit SkyTeam din terminalul 4 al aeroportului Heathrow (Londra). Toate companiile membre și-au unit forțele pentru a realiza acest lounge ce se întinde pe două etaje și care oferă birouri comune de check-in, puncte unde procesul poate fi realizat personal de către pasageri și zone pentru lăsarea bagajelor. Terminalul 4 oferă și o zonă nouă Premium check-in, dedicată pasagerilor First, Business și Premium Economy, respectiv pasagerilor SkyTeam Elite și Elite Plus. Referindu-se la acest lounge, Michael Wisbrun ne-a spus că feedback-ul din partea călătorilor este excelent, aceștia considerând serviciile și ambianța “peste așteptări”. Nu în ultimul rând, costurile de operare sunt cu 50% mai mici decât în cazul operării individuale a unui astfel de lounge de fiecare membru. SkyTeam nu se va opri aici și în 2012 va inaugura al doilea lounge dedicat SkyTeam, în Beijing. 

Survolați Aeronews.ro pentru partea a doua a interviului cu CEO-ul SkyTeam, în care vorbim despre actualele alianțe și șansele de supraviețuire a companiilor neafiliate.

{yoogallery src=[/images/stories/noiembrie2011/11/gallery/]} 

Share