Aeroportul International Timisoara in clasamentul ACI Europe 2015

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 18-02-2016

Airports Council International – Europe a publicat date statistice privind traficul aerian pe anul 2015, inclusiv zborurile de pasageri din Europa. Regasim aeroportul TSR in grupa a 4-a (sub 5 milioane pasageri / an).

Aeroporturile sunt împărţite in funcţie de numărul de pasageri: grupa 1 – număr de pasageri ce depăşeşte 25 milioane pe an; grupa 2 – număr de pasageri cuprins între 10 şi 25 milioane pe an; grupa 3 – număr de pasageri cuprins între 5 şi 10 milioane pe an; grupa 4 – număr de pasageri mai mic de 5 milioane pe an. Conform raportului ACI Europe pe anul 2015, traficul aerian pe aeroporturile din Europa a crescut cu 5,2% faţă de anul precedent.

Zboruri charter din Timisoara in vara acestui an.

În grupa a 4-a a clasamentului realizat de ACI Europe, Aeroportul Internaţional Timişoara a înregistrat o creştere de 25,8% faţă de anul 2014 şi se clasează astfel pe locul 5 (pe aceeaşi poziţie cu aeroportul din Cluj). Pe prima poziţie la această categorie se află aeroportul Ohrid, Macedonia (+53,3%). Aeroporturile care s-au clasat pe prima poziţie la celelalte trei categorii sunt: Milano Bergamo (+18.6%) – grupa 3, Istanbul SAW (+19.7%) – grupa 2, Madrid-Barajas (+12.0%) – grupa 1.

Orarul zborurilor Ryanair TSR-OTP si retur, din 1 noiembrie.

“2015 a fost un an bun în ceea ce priveşte traficul aerian de pasageri pe Aeroportul Internaţional Timişoara şi ne propunem ca în fiecare an să înregistrăm creşteri semnificative a numărului de pasageri. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv susţinem demersuri permanente pentru introducerea de noi destinaţii şi mărirea frecvenţei de operare a zborurilor existente, concomitent şi cu lucrări de extindere a aerogării în zona de îmbarcare pasageri ca o consecinţă a previziunilor de creştere a traficului de pasageri. Această creştere a numărului de pasageri se completează cu indicatorul creşterii volumului de marfă, care în 2015 a fost cu 35% mai mare faţă de anul 2014”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

Timisoara, prima baza Ryanair din Romania.

Share