Al 15-lea lounge Lufthansa la Frankfurt

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 16-10-2013

alt

Pe 16 octombrie Lufthansa a inaugurat al 15-lea lounge pe aeroportul din Frankfurt. Noul Business Lounge se află în Terminalul 1, în apropierea porții de îmbarcare A26.

Noul lounge va putea fi ușor accesat de pasagerii care se îmbarcă la porțile 20-42 pe zboruri spre destinații din Germania sau Europa (zona Schengen). Cu o suprafață de 840 mp, noul lounge aduce un layout exclusiv, unic printre lounge-urile Business Lufthansa din întreaga lume. Oaspeții lounge-ului se bucură de o panoramă impresionantă către platforma aeroportului, pe care o pot “savura” din confortul fotoliilor cu tapițerie din piele bej și antracit. Pentru revigorare există două camere cu o ambianță “liniștită” și altele trei cu dușuri. Nu lipsesc patru birouri amenajate, conexiunea Wi-Fi la Internet fiind gratuită în incinta noului lounge.  

Pe aeroportul din Frankfurt aproximativ 3,2 milioane de pasageri Lufthansa au folosit, în 2012, exclusivul Terminal First Class, unul dintre cele două lounge-uri First, 4 Senator și 7 Business, respectiv Welcome Lounge. Împreună, suprafața acoperită de aceste lounge-uri depășește 20.000 mp. Pe plan mondial, Lufthansa oferă aproximativ 70 de lounge-uri. Alături de cele peste 900 de lounge-uri ale Star Alliance și partenerilor, Lufthansa deține una dintre cele mai extinse rețele de lounge-uri din industrie.

alt

alt

Share