Al 9-lea A380 Lufthansa

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 23-05-2012

alt

Lufthansa a primit cel de-al 9-lea Airbus A380. Aeronava D-AIMI a fost botezată “Berlin” de către Klaus Wowereit, primarul-guvernator al orașului.

Ceremonia a avut loc pe aeroportul Tegel (TXL) din Berlin, la festivitate fiind prezent și Christoph Franz, Președintele și CEO-ul Lufthansa. A380-ul respectiv a efecutat un zbor panoramic deasupra Berlinului și regiunii Brandenburg, sper bucuria invitaților aflați la bord, printre care s-au aflat peste 100 de copii și tineri. Pe lângă inscripția “Berlin” de pe fuselajul A380-ului înmatriculat D-AIMI, în interior poate fi regăsită și stema orașului, ursul Berlinului. Airbus-ul A380 respectiv va zbura către destinații din Statele Unite și Orientul Îndepărtat.

Din 3 iunie 2012 Lufthansa va demara la Berlin cel mai amplu program de expansiune din toate timpurile, în valoare de peste 60 de milioane de euro. Compania va asigura legătura directă între capitala Germaniei și 39 de destinații europene, bazând 15 aeronave Airbus A319 și A320 pe aeroportul Tegel. Partenerii Lufthansa Group și Star Alliance vor oferi pasagerilor 50 de destinaţii din Europa și Sudul Mediteranei.

Referindu-se la zborurile directe dintre București și Berlin, care vor demara în mai puțin de 14 zile, Patrick Artiel, General Manager Lufthansa România şi Moldova, a declarat: “Suntem nerăbdători să putem zbura direct la Berlin și vom oferi pasagerilor noştri din Bucureşti servicii deosebite către capitala Germaniei. Cu un produs atractiv şi cu preţuri începând de la 49 de euro pentru un bilet dus, Lufthansa are pe piaţă o ofertă demnă de luat în seamă”.

Share