Aplicaţia PocketGuide pe wizzair.com

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 11-10-2012

alt

Din 12 octombrie, pasagerii Wizz Air pot beneficia de experienţa ghidurilor audio tematice pentru smartphone-uri grație aplicației PocketGuide.

Aplicația oferă tururi audio şi locuri de petrecere a timpului liber pentru destinaţiile Wizz Air. Pasagerii companiei pot descărca aplicaţia înainte de călătorie atât pe iPhone, cât și pe telefoanele cu Android, bucurându-se de experienţa unui ghidaj până la destinaţie fără costuri de roaming. PocketGuide este singura aplicaţie de pe piaţă care ghidează utilizatorii prin oraş asemenea unui ghid adevărat prin navigaţie vocală, oferind pe parcurs informaţii locale interesante.

În timpul călătoriei utilizatorii pot face fotografii sau posta comentarii. De asemenea, cu un singur click aplicaţia creează un video 3D cu experienţele de pe parcursul călătoriei. Tururile sunt dezvoltate folosind informaţiile ghizilor locali pentru a oferi siguranţa faptului că pasagerii Wizz Air vor ajunge să cunoască toate obiectivele importante de la destinaţia aleasă.

Aplicaţia PocketGuide este gratuită, utilizatorii trebuind să plătească doar pentru conţinut. Un tur costă 2,5 euro, iar un pachet complet cu turul oraşului este disponibil începând de la 5 euro. După ce tururile sunt descărcate, aplicaţia funcţionează în modul offline pentru a evita costuri în roaming. Pentru o perioadă limitată, pasagerii Wizz Air se pot bucura de un tur gratuit la alegere. Pasagerii pot alege dintr-o gamă largă de tururi pentru 85 de destinaţii din întreaga lume.

Share