Boston, prima destinatie 787-9 Virgin Atlantic

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 23-06-2014

alt

Pe 22 iunie, cu ocazia aniversarii a 30 de ani de la primul zbor al companiei, Virgin Atlantic a anuntat ruta inaugurala pentru 787-9 Dreamliner: Londra Heathrow-Boston.

Ruta va fi deschisa pe 28 octombrie 2014 si va fi operata de 6 ori saptamanal. Virgin a anuntat si urmatoarele destinatii pentru 787-9 Dreamliner: Washington DC, Newark si New York JFK. Virgin Atlantic urmeaza sa primeasca primul 787-9 Dreamliner – botezat “Birthday Girl” – la sfarsitul lunii septembrie, devenind astfel prima companie europeana care va receptiona versiunea 787-9. Virgin are comandate 16 exemplare 787-9. Air New Zealand este clientul global de lansare pentru aceasta, in timp ce United va fi primul operator american.

Dreamlinerele Virgin vor fi configurate in 3 clase de calatorie: 31 locuri la Upper Class (Business), 35 la Premium Economy si 198 in Economy. Pana la sfarsitul lui 2017, Boeing-urile 787-9 vor reprezenta 40% din flota Virgin Atlantic. O evolutie impresionanta de la primul zbor Virgin Atlantic. Acesta avea loc pe 22 iunie 1984 intre Londra Gatwick si Newark, fiind operat cu un Boeing 747-200 (G-VIRG) “Maiden Voyager” la bordul caruia s-au aflat numeroase vedete si jurnalisti.

alt

Share