Militar / Sportiv

Aero India 2011 stabilește recorduri

Cel mai mare spectacol aviatic din Asia, Aero India, a stabilit noi recorduri la ediția din acest an. La manifestarea începută pe 9 februarie au participat nu mai puțin de 29 de țări, care au venit cu aeronave militare și de transport. Spectatorii au putut admira acrobații realizate de unele dintre cele mai noi avioane de vânătoare: Eurofighter Typhoon, Gripen, Dassault Rafale, F-16 Super Viper și F-18 Super Hornet.

Air Force aprobă combustibilii alternativi

 

Forțele Aeriene americane au aprobat, în premieră, utilizarea unui amestec special – combustibil de aviație și combustibil din plante – pentru una dintre aeronavele flotei. Certificarea se referă la C-17 Globemaster III, un avion produs de Boeing pentru transportul trupelor și a mărfurilor.

Etapele Red Bull Air Race, amânate în 2011

Red Bull Air Race GmbH a confirmat că în 2011 Campionatul Mondial va fi suspendat, urmând să revină în 2012. Organizația va folosi pauza competițională pentru a fi la curent cu progresele tehnologice ale momentului și a găsi soluțiile optime de a le implementa în cadrul Campionatului, mărind astfel măsurile de siguranță.

F-35 a devenit un program costisitor

Supersonicul Lockheed Martin F-35, programat să înlocuiască o mare parte din flota aeriană americană, a devenit cel mai scump program militar din istoria SUA. Astfel, în urma unor amânări și creșteri ale costurilor se estimează că programul va costa 382 de miliarde de dolari pentru 2443 de unități. Așa-numitul supersonic de a 5-a generație a fost proiectat pentru a evita radarul inamicilor și a menține supremația americană în aer pentru decadele următoare. Criticile nu vin numai din partea opiniei publice, ci și a unor voci de la Pentagon. Potrivit unor oficiali ai Apărării americane, costurile s-au dublat, prețul fiecărui aparat ajungând acum la 92 de milioane de dolari.