Chinezii cumpără CRJ900

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 30-10-2011


Potrivit Bombardier Aerospace, o linie aerian
ă chineză neidentificată încă a comandat 6 unități CRJ900 și alte 5 opțiuni.

Cele 6 aeronave CRJ900 valorează 264 de milioane de dolari la prețurile de listă. Dacă se adaugă și cele 5 opțiuni, valoarea înțelegerii depășește 491 de milioane de dolari. Până acum Bombardier nu a precizat identitatea liniei aeriene în cauză. Peste 80 de avioane Bombardier – seria CRJ, gama Q-Series, respectiv business jet-urile Learjet, Challenger și Global – se află în serviciu pe piața chineză. Producătorul canadian preconizează că în China va fi nevoie de aproape 2400 de aeronave comerciale din segmentul 60-149 locuri în următorii 20 de ani. Până acum Bombardier a primit 1708 comenzi ferme pentru CRJ Series, dintre care 265 sunt CRJ900 și CRJ900 NextGen. Până la 31 iulie au fost livrate 1647 de exemplare CRJ, 252 dintre acestea fiind CRJ900 și CRJ900 NextGen.


Share