Dubai International se extinde

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 08-07-2011

alt

Planurile pentru extinderea aeroportului Dubai International au fost aprobate. Până în 2018 se dorește mărirea capacității la 90 de milioane de pasageri.

Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum a aprobat planul de expansiune în valoare de 7,8 miliarde de dolari, plan care acoperă atât aeroportul, cât și spațiul din jurul acestuia. Noul aeroport Al-Maktoum International din Dubai este deja operațional pentru zborurile cargo, urmând ca cele de pasageri să înceapă în câteva luni. Se estimează că până în anul 2020 numărul pasagerilor care vor folosi cele două aeroporturi din Dubai va atinge 98,5 milioane. Potrivit planurile existente, capacitatea Dubai International va crește la 75 de milioane de pasageri când zona 3 va fi terminată la finele lui 2012. 

Noul plan prevede extinderea spațiului dedicat terminalelor până la 675.000 mp, adică aproximativ de două ori mărimea terminalului 5 de pe aeroportul Heathrow (Londra). De asemenea, planul include și o nouă facilitate dedicată bagajelor, cu o bandă de mare viteză care va permite transferul acestora între zboruri. În prezent, aproximativ 70% dintre pasagerii ce utilizează Dubai International sunt în traznit. Totodată, noul plan prevede o nouă pistă de rulare și o creștere cu 60% a numărului porților.

Share