Mai multe turbulențe peste Atlantic

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 11-04-2013

alt

Cercetători britanici de la University of East Anglia (UEA) și Universitatea Reading susțin că zborurile peste Atlantic vor întâlni mai multe turbulențe, care vor fi și mai puternice.

Pe măsură ce emisiile de dioxid de carbon cresc la nivel mondial, cercetătorii britanici susțin că turbulențele peste Atlanticul de Nord ar putea crește cu 40% în intensitate și cu 170% ca număr până în anul 2050. Autorii studiului, Paul D. Williams și Manoj M. Joshi, explică: “Turbulențele se vor schimba semnificativ pe coridorul de zbor transatlantic ca urmare a dublării concetrației de dioxid de carbon din atmosferă”.

Turbulențele la care se referă studiul respectiv sunt produse de jet stream, “râuri” mari de aer din atmosferă, și nu de curenții ascendenți și descendenți din jurul norilor și furtunilor. “Turbulențele cauzate de jet stream sunt dificil de evitat pentru că nu pot fi detectate de piloți, sateliți sau radarele de la bordul avioanelor”, explică autorii studiului. Tot ei mai spun că în prezent avioanele petrec cam 1% din timpul de croazieră în mijlocul acestui tip de turbulențe puternice.

Williams și Joshi și-au concentrat analiza pe coridorul de zbor Nord Atlantic, folosit zilnic de aproximativ 600 de zboruri între Europa și America. Folosind un supercomputer pentru a simula schimbările curenților de aer la peste 10 km altitudine cei doi au ajuns la concluzia că turbulențele sunt mai puternice și mai numeroase când nivelul de CO2 din atmosferă se dublează. La altitudini de croazieră cuprinse între 50-75 de grade nord și 10-60 de grade vest în timpul iernii măsurătorile au arătat creșteri de 10-40% în ceea ce privește intensitatea turbulențelor. Totodată, creșterea este de 40-170% dacă ne raportăm la frecvența turbulențelor moderate sau severe.

Statisticile arată că turbulențele peste Atlantic au crescut cu 40-90% din anul 1958 și până în prezent iar evoluția va continua. Anual, turbulențele rănesc sute de pasageri și produc pagube aeronavelor de până la 150 de milioane de dolari (aceste cifre sunt aproximative, valorile exacte fiind greu de stabilit).

alt

Share