Prima statie de incarcare pentru vehicule electrice dintr-un aeroport romanesc, inaugurata la Timisoara

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 16-11-2017

Aeroportul Traian Vuia din Timișoara si Enel Energie au inaugurat astăzi prima stație rapidă de încărcare pentru vehicule electrice aflată într-un aeroport din România, promovând mobilitatea electrică și reducerea amprentei de carbon a industriei transporturilor.

Stația de încărcare oferă posibilitatea de a alimenta 3 vehicule electrice simultan. În funcție de vehicul, stația poate încărca 80% din baterie într-un interval mediu de 30 de minute folosind alimentarea prin curent continuu, iar pentru cele două linii de curent alternativ durata medie este de 3-4 ore. Până în vara anului viitor, utilizatorii de vehicule electrice vor putea încărca vehicule în mod gratuit.

“Considerăm că cererea pentru vehiculele electrice este în continuă creștere, de aceea am decis să amplasăm această stație de încărcare în incinta Aeroportului Internațional Timișoara. Acest serviciu suplimentar oferit cu sprijinul Enel Energie, demonstrează grija și respectul pentru mediul înconjurător, dar și o viziune asupra viitorului și a mobilității urbane”, a declarat Iulian-Daniel Idolu, Directorul General al Aeroportului Internațional Timişoara.

“Grupul Enel a lansat în acest an o nouă divizie de business, denumită E-Solutions, marcând deschiderea față de oportunitățile care decurg din transformarea sectorului energetic și din noile tehnologii. Unul dintre segmentele cheie ale acestei divizii este mobilitatea electrică și suntem mândri să lansăm acest proiect în România, împreună cu Aeroportul Timișoara Traian Vuia, cu care împărtășim aspirațiile pentru inovație și sustenabilitate”, a declarat Michele Abbate, Director General al Enel Energie și Enel Energie Muntenia.

Aeroportul International Timisoara Traian Vuia este cel mai mare aeroport din regiunea de vest a României, cu o arie de captare de aproximativ doua milioane de locuitori și cu o tradiție de peste 80 de ani în aviație. În acest an, aeroportul TSR va depăși cifra de 1,5 milioane de pasageri călătorind spre şi dinspre 31 de destinaţii, cu 5 companii aeriene care îşi desfăşoară regulat activitatea pe aeroport.

Share