Primul A380 British Airways a fost vopsit

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 05-04-2013

alt

Aeronews.ro vă prezintă primele fotografii cu A380-ul British Airways vopsit în livery-ul companiei la ieșirea din hangarul din Hamburg.

După cum v-am informat deja British Airways va primi primul A380 pe 1 iulie. Zborul inagural va avea loc pe 15 octombrie către Los Angeles, urmând ca pe 15 noiembrie A380-ul BA să fie introdus pe ruta Londra Heathrow – Hong Kong. Înmatriculat G-XLEA, primul A380 British Airways (MSN095) a fost vopsit în două săptămâni, timp în care 24 de muncitori au aplicat 2300 de litri de vopsea pe o suprafață de 3500 mp. Doar “coada” aeronavei include 10.000 de puncte albe, rosii si albastre.

În total aeronavei i-au fost aplicate 5 straturi de vopsea folosindu-se pistoale de vopsit, pensule și role tradiționale. Deși nu este mai groasă decât firul de păr uman, vopseaua aplicată A380-ului adaugă 650 kg greutății totale a aeronavei. Și interiorul super jumbo-ului BA este gata. În zilele următoare primul A380 British Airways va zbura la Tolouse pentru verificările finale înainte de a fi predat companiei pe 1 iulie.

Aici puteti vedea configuratia Airbus-urilor A380 British Airways. Informatii despre preturile biletelor – inclusiv din Romania – pentru ruta inaugurala A380 British Airways (Londra-Los Angeles) sunt disponibile aici

alt

alt

Share