Turkish Airlines: Bordeaux, 737 MAX

Share
| Scris de: Teodor Stefan | 12-06-2014

Pe 12 iunie Turkish Airlines a deschis ruta Istanbul Ataturk-Bordeaux. Totodata, Turkish Airlines a transformat in comenzi ferme 15 optiuni pe care le luase pentru Boeing 737 MAX.

Noua ruta este operata de 4 ori saptamanal – luni, miercuri, joi si sambata – cu Boeing 737 sau Airbus A320. Decolarea din IST are loc la 13:35, cu aterizare la Bordeaux la 14:25 (TK1389). Zborul retur TK1390 pleaca de aici la 14:25 si ajunge in Istanbul la 18:55. Turkish Airlines nu are concurenta pe aceasta ruta, Bordeaux fiind a 6-a destinatie a companiei dupa Paris, Lyon, Marsilia, Nisa si Toulouse.



Din 1 iulie, Turkish Airlines va zbura si intre aeroporturile Sabiha Gokcen (Istanbul) – Vnukovo (Moscova) de 4 ori saptamanal: marti, joi, vineri, sambata. Decolare la 13:30, aterizare la 17:15, respectiv decolare din Moscova la 18:10 cu aterizare in Istanbul la 20:10. Pe aceasta ruta mai opereaza zboruri Aeroflot si Transaero.

Turkish Airlines a anuntat si transformarea a 15 din cele 25 de optiuni pentru 737 MAX 8 in comenzi ferme. Livrarile vor incepe din 2020. In mai 2013, Turkish Airlines a plasat o comanda ferma pentru 40x 737 MAX 8 si 10x 737 MAX 9, luand si 25 de optiuni. La acestea s-au mai adaugat 20x 737-800. Valoarea totala a comenzii: 6,9 miliarde de dolari (preturi de lista). O luna mai tarziu, Turkish a comandat si 82 de Airbus-uri, din care 57 A321neo si A320neo.

Share